Rapidul trece prin clipe grele, iar situația de la clubul din Grant capătă accente dramatice. George Copos a ales să bage clubul în insolvență din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.
Valentin Alexandru, secretarul general al LPF, a explicat ce riscă echipa din Giulești după ce a cerut insolvența la tribunal.
„Licența poate fi retrasă numai la solicitarea directorului Comisiei de licențiere, adică domnul Duru. Dacă ia licențierea, în luna martie, nu riscă nimic. Conform legii, prin insolvență se încearcă o redresare financiară a clubului. Dacă nu apare acel plan de redresare, Rapid riscă să meargă direct în Divizia C, nici măcar în B.
Când ai sechestru asigurator, un jucător poate fi declarat liber de contract. La insolvență, în mod normal, jucătorii pot să plece, așa cum s-a întâmplat la Craiova. Stadionul nu e al lor, baza nu-i a lor, deci ce să le ia?
Eu cred că George Copos este legat indisolubil de Rapid și nu va lăsa echipa. Până acum, nici un jucător de la Rapid nu și-a depus memoriu”, a spus Valentin Alexandru la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER